Poze thnoise de la 329 la 368

genul şi cultura emo este un trend care adesea emo sunt ceva uşor de definit. ca atare,

Genul şi cultura EMO este un trend care adesea promovează hipersensibilitatea. Emo sunt ceva uşor de definit. Ca atare, depistarea rădăcinilor este dificilă. Numeroşi pretinşi "cunoscători" citează scena D.C. hardcore/punk - şi mai specific formaţia Rites of Spring - ca fondatorii Emo, dar istoria arată că e pripit a se pune formarea unui gen pe seama unei anumite formaţii. O evaluare a scenelor muzicale de la sfârşitul anilor '80 şi începutul anilor '90 permite o determinare mai bună a rădăcinilor şi influenţelor care stau la baza subculturii emo şi care continuă să o influenţeze. Înainte de a înţelege de unde vine "emo" trebuie înţeles ce este astăzi. "Prefer să mă gândesc la el (emo) ca un punk rock care e mai melodic şi introspectiv/depresiv decât hardcore, dar totuşi cu tendinţele de energie primară şi furie" (DeRogatis 1). Acest gen de muzică a creat o cultură cultura mai avansată şi de atunci a evoluat continuu, de la începutul anilor '90. Majoritatea copiilor arată în felul următor: poartă ochelari cu ramă neagra, eşarfe lungi de culori închise. Este foarte uşor să stereotipezi un puşti emo, deşi, ironic, nu poţi defini muzica emo. Cel mai bun mod de a descrie muzica emo este prin arpegiile uşoare ale chitarelor cu vocalize uşoare la care se dă drumul într-o orchestră de chitare distorsionate şi aduse după aceea din nou la partea uşoară. Versurile emo sunt în general foarte poetice şi au o arie de la iubirea pierdută până la credinţe religioase sau alte subiecte emoţionale. Totuşi, emo acoperă în zilele noastre o mare varietate de formaţii, de la melodii uşoare ale celor de la "American Football" la melodii hard de la "At the drive in". Cum poate un gen atât de cuprinzător să fie legat de ceva? Problema este că ceea ce o persoană defineşte drept muzică emo nu este neapărat în concordanţă cu definiţia următoarei, totul este supus perspectivismului. Jason Gnewikow de la "The Promise Ring" a afirmat "Aş putea valida punctul că suntem o formaţie emo dar aş putea trece şi pe partea cealaltă şi să îl invalidez. Totul depinde de cine întreabă şi de percepţia sa despre asta" (DeRogatis 3). Percepţia de faţadă provine de la formaţia "Sunny Day Real Estate", apărută în Seattle în 1992. Sunny Day Real Estate (SDRE) a combinat rădăcinele hardcore cu vocalize melodice şi un sentiment "răsărit". Lansarea în 1994 a albumului "Diary" avea să schimbe pentru totdeauna scena emo. "A apărut de nicăieri şi a schimbat vieţile oamenilor" (Kurland 2) spunea Jeremy Gomez, basist al formaţiei "Mineral" . "Cei mai mulţi oameni, când se gândesc la emo azi, se gândesc la formaţiile The Get UP Kids, Mineral, şi altele că provin din Sunny Day Real Estate (SDRE)". Mulţi oameni au afirmat că Sunny Day nu ar fi deloc emo şi susţin că emo ar fi provenit din genul D.C. hardcore/punk şi că formaţia "Rites of Spring" a fost un grup hardcore melodic, dar ceea ce a diferenţiat-o a fost subiectul cântecelor sale. În loc să cânte despre revoluţie şi mânie, Picciotto cântă despre iubirea pierdută şi amintiri uitate. În timp ce Rites of Spring (ROS) a făcut mai melodic hardcore/punk, cu siguranţă nu au fost primii şi nici nu au fost prima formaţie harcore/punk care să se fi concentrat pe versuri de acest gen. Tot curentul hardcore/punk mergea în această direcţie. Un articol publican în Rolling Stone în 1985 se referă la trendul crescând: "Punkul primar a trecut. Au învăţat cum să cânte la instrumente, au descoperit solourile de chitară melodică şi versurile cu un mesaj politic evident". La început (1985-1994) termenul de emo era folosit în muzică, acesta fiind un subgen al rockului. Pe parcursul anilor, acest cuvânt cunoaşte un domeniu vast de întrebuinţări. Ascultătorii acestui gen de muzică au devenit emo-kids, felul în care se îmbracă a devenit emo-style, felul în care se machiază emo make-up şi presupun că modul în care reacţionează emo-scene. Emotional a fost folosit pentru a descrie trupe precum A Fire Inside (AFI), Fall Out Boy, Funeral for a Friend, Panic! at the disco, Taking back Sunday. Acestea au fost etichetate drept emo din diferite motive precum: ritmul cântecelor, semnificaţiile versurilor, modul de a se îmbrăca sau machia a cântăreţilor şi altele. Mulţi fani nu sunt deloc de acord cu felul în care idolii lor sunt catalogaţi, negând cu desăvârşire faptul că aceştia ar cânta muzică emo. Într-un interviu, chiar Guy Picciotto, întrebat fiind cum se simte precum "creatorului genului de muzică emo", a răspuns: "Nu recunosc această atribuţie. Întotdeauna am crezut că este cel mai retardat termen inventat. Ştiu că toate trupele urăsc să fie astfel etichetate. Se simt ofensaţi. Dar sincer, consider că toate trupele din care am făcut parte au fost punk-rock. Pentru mine nu are absolut niciun sens." "Se îmbracă exclusiv în negru, refuză orice urmă de drăgălăşenie, sunt teribilişti şi le place să-şi picteze unghiile în negru" - aşa ar descrie una dintre sutele de definiţii din The Urban Dictionary noţiunea de Emo Kid. Curentul emo este uneori identificat cu o anumită modă. Termenul "emo" e deseori asociat stereotipic cu blugi strâmţi, breton lung întins pe o parte a feţei sau peste unul sau chiar amândoi ochi, drept, negru închis la culoare, tricouri strâmte care de obicei au inscripţionate pe ele numele unor trupe de rock, curele cu ţinte cu catarame, tenişi de pânză în genul Converse All Stars, adidaşi de skater sau alţi papuci negri (în general vechi, ponosiţi) şi groşi, ochelari cu ramă neagră groasă eventual şi o geantă lungă tip poştaş. Moda emo s-a schimbat în timp. Trendul iniţial prevedea păr simplu, fără cărare, pulovere strâmte, cămăşi şi geci. Această modă a fost uneori caracterizată ca fiind un simplu moft, un capriciu. Recent, trendul emo este asociat cu un stereotip ce constă în a fi emoţional, sensibil, timid, introvertit, anxios. Mai este asociat şi cu stări de depresie, tendinţe de auto-provocare de răni, chiar şi sinucidere .. M`ai jos punetzi shi poze cu emo daca vretzi :zzz: